Încredințarea este monitorizată cu atenție și constant pe toată durata acesteia, prin întâlniri periodice cu copilul (și cu membrii noii sale familii) și prin observarea atentă a acestuia acasă, la școală, cu prietenii și în timpul diferitelor activități zilnice. În același timp, situația economică a familiei este și va fi reanalizată periodic, deoarece, dincolo de eforturile depuse și de pregătirea specifică a „mamelor noastre”, este important ca mediul în care va trăi copilul să rămână stabil și din acest punct de vedere.
Evaluările psihologice și rapoartele periodice ale asistentului social din cadrul Bambini in Emergenza și ale serviciilor sociale de competență vor documenta parcursul realizat de copil în noul nucleu familial. Va fi important să identificăm și să anticipăm cât mai multe particularități atât la copil, cât și la familie, care de-a lungul anilor ar putea submina relația și ar duce la dificultăți și neînțelegeri.
În fiecare an pentru toți copiii aflați în asistenta maternală și pentru micuții oaspeți ai Centrului din Singureni, Bambini in Emergenza organizează o vacanță la mare, cu scopul nu doar de a oferi fiecăruia un sejur benefic și lipsit de griji, dar și care să permită echipei Bambini in Emergenza să evalueze creșterea fiecăruia dintre ei chiar în afara contextului familiar obișnuit și cunoscut. O întâlnire lunară între asistenții maternali și echipa Bambini in Emergenza ofera un moment de formare și de împărtășire a experiențelor. În caz de nevoie, echipa va putea să intervină suportiv pentru copil cu sesiuni de psihoterapie și pentru familie cu întâlniri de consiliere.
No Comments