Urmariți-ne pe Facebook

Twitter

Dorința noastră este de ne arata solidaritatea într-un mod nou, punând excelența în slujba acestora din urma.
Pe 25 septembrie 2019, Bambini in Emergenza a inaugurat primul Centru Social din București, conform pedagogiei Montessori. Numele său Floare de Colț, care în italiană înseamnă steaua alpină a fost ales tocmai pentru a sublinia unicitatea și valoarea atribuită beneficiarilor centrului. Proiectul a fost realizat împreună cu Direcția pentru Protecția Copilului si Primăria din sectorul 6, București și cu suportul și supervizarea Institutului Montessori din București (MIB).
OBIECTIV
Obiectivul nostru este acela de a oferi unui număr de 45 de copii dintre cei mai defavorizați din Sectorul 6 din București, o educație preșcolară excelentă, conform metodei Montessori. De fapt, credința noastră este că întârzierile (cognitive și / sau comportamentale) diagnosticate la copiii familiilor aflate în mare dificultate sunt adesea consecința unei „simple porniri întârziate”, dar că aceștia pot fi recuperați dacă sunt sprijiniți prompt și cu o abordare educațională adecvată.
Inaugurare la București

Pe 25 septembrie a fost inaugurată la București prima Grădiniță Montessori pentru copiii din familii aflate în dificultate. Proiectul a fost realizat în colaborare cu Direcția pentru Protecția Copilului si Primăria din sectorul 6 București.

METODA MONTESSORI
Am ales metoda Montessori deoarece, în baza experiențelor noastre trecute și cele în curs de desfășurare, s-a demonstrat că aceasta conduce la dezvoltarea unor abilități cognitive, manuale, comportamentale, emoționale și morale la copil (și în cazul recuperării) și la eliminarea diferențelor inițiale dintre cei de aceiași vârstă. Institutul Montessori din București va garanta supervizarea continuă a activităților educaționale desfășurate în cadrul grădiniței și pregătirea periodică a personalului.
BENEFICIARII
Beneficiarii sunt și vor fi copii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani cu o nevoie reală (deoarece provin din familii cu venituri sub pragul sărăciei absolute, monoparentale sau cu unul sau ambii părinți bolnavi, care nu sunt școlarizați sau cu mai mult de 3 copii în grija) prin urmare inevitabil neglijați.
O MOTIVAȚIE ÎN PLUS
Testimonialul Excelenței Sale Monseniorul Galantino, cu ocazia inaugurării Centrului Social Floare de Colț din București.
LOCAȚIA
Locația care găzduiește Centrul Floare de Colț (în sectorul 6 din București) este o vilă modernă cu două etaje de aproximativ 600 mp, dotată cu spații mari și luminoase, mobilată conform indicațiilor metodei Montessori și dispune de o încântătoare grădină în aer liber. În interiorul Centrului, copiii sunt primiți de luni până vineri, între orele 8:00 și 16:00 și sunt urmăriți și însoțiți pe parcursul recuperării de o echipă de profesioniști (educatori Montessori și asistenți educatori Montessori, psiholog, psihoterapeut, asistent social). Aceeași echipă va oferi, de asemenea, părinților momente zilnice și lunare de sprijin și discuții, astfel încât schimbarea să se poată face pe ambele fronturi.
SERVICII OFERITE COPIILOR
Programul zilnic include:

  • Activități educaționale Montessori
  • Activități distractive și recreative
  • Asistență psihologică
  • Monitorizare medicală
  • Mic dejun, prânz și gustări

SERVICII OFERITE PĂRINȚILOR

  • informații constante despre evoluția copilului
  • implicarea în activități de voluntariat în cadrul grădiniței
  • asistență și consiliere pentru accesul la servicii sociale sau medicale oferite pe plan local sau la nivel național
  • organizarea de seminarii axate pe universul copiilor și pe dezvoltarea lor fizică și mentală și de prezentare a metodei Montessori
  • prezentarea metodei Montessori