În România, de ani buni, există un profil (profesional) al asistentului maternal sau a unei persoane care este dispusă să primească unul sau mai mulți copii în familia proprie.
Acomodarea, care durează în medie între 4 și 6 luni, începe cu o serie de întâlniri ale asistentului maternal cu minorul mai întâi în casa familiei din Centru, apoi la domiciliu și cu familia asistentului.
Încredințarea este monitorizată cu atenție și constant pe toată durata acesteia, prin întâlniri periodice cu copilul (și cu membrii noii sale familii) și prin observarea atentă a acestuia acasă, la școală, cu prietenii și în timpul diferitelor activități zilnice.
Numeroși copii sunt abandonați în fiecare an de mame seropozitive. Dintre aceștia, aproximativ 80% dezvoltă HIV.
Cum devii asistent maternal
Iată povestea Nicoletei, una dintre Mamele noastre speciale, care în 2013 a primit-o pe Mirela, una dintre fetele noastre abandonate la naștere.